“Toate cruzimile izvorăsc din slăbiciune.” – Seneca
V-aţi pus vreodata întrebarea de ce sunt unii oameni răi, cruzi, invidioşi, etc.?
Un exemplu este egoismul, specific multor oameni în ziua de azi. De ce sunt oamenii egoişti? Părerea mea e că din frică, din frica de a nu avea ei destul şi poate din invidie – invidia de a nu-i fi altuia mai bine decât îi este lui.
Într-un documentar pe care l-am vazut despre grupul Bilderberg (pentru cei care nu ştiu e gruparea oamenilor malefici care conduc lumea) se spunea că la întrunirile pe care le au, servitorii nu au voie să-i privească în ochi, să le adreseze vreun cuvânt, şi să se apropie de ei decât când sunt solicitaţi şi pe partea mâinii lor mai active (adică pe dreptaci pe dreapta şi stângaci pe stânga). Mă gândeam eu……….ce om trebuie să fi să nu poţi privi pe cineva în ochi? Cred că privirea unui copil i-ar speria mai rău decât un film bun de groază. Câtă frică trebuie să aibă marii conducători pentru ca atunci când e un summit NATO de exemplu să evacueze o capitală doar ca să se simtă ei în siguranţă? Cât de înspăimântat trebuie să fi ca să umblii doar într-o limuzina mai impenetrabilă decât un tanc Panzer? Le vedeam feţele care exprimau un orgoliu de fier, combinat cu răutate diabolică, dar după expresiile ăstea vedeam în spate multă multă frică. Eu sincer îi compătimesc şi mi-e milă de aceşti oameni dacă îi mai poţi numi aşa, ce s-au îngropat singuri în idealurile lor nebune si malefice.
De aceea, oameni răi, cruzi, duri mi se par cei mai slabi. Aşa zisa tărie a lor de caracter e o mască falsă pentru a nu-şi arăta slăbiciunea, frica, nesiguranţa, ura - trăiri şi stări în care vor rămâne atunci când vor părăsi această lume. Probabil pentru ei această cruzime le dă impresia de fericire, sau cel puţin se apără pentru a nu fi nefericiţi, dar fericirea adevărată e cel mai uşor dobândită făcându-i fericiţi pe ceilalţi – fapt demult uitat.
