Sunt un om mic cu vise mari

Azi ma simt trista si in acelasi timp vinovata,ca pe undeva gresesc  cand  nu imi mai afisez toate sentimentele... Pai bine,si atunci cand o fac ma simt atacata,parca hartuita cu propriile mele cuvinte... So? Ma gandesc daca e o idee buna sa incerc sa continui asa,sa afisez un aer de indiferenta si totusi sa imi pese de altii de langa mine.Mereu i-am pus pe altii mai presus de mine si mereu altii au dat-o in bara si a trebuit cumva sa ii scuz in sinea mea,sa le gasesc scuze,pentru ca el e de exemplu,mult prea mandru ca sa recunoasca cand greseste!
Pur si simplu m-am saturat sa pun pe tava variante disponibile,de scapare si de ajutor pentru altii,iar altii sa fie egoisti si dupa ce isi indeplinesc ceea ce isi doresc,sa te abandoneze!

E trist cand realizezi ca altii interpreteaza cu totul gresit actiunile tale si ca nu le ad ca fiind spontane sau naturale.Cumva oamenii incearca sa gaseasca o portita de scapare in orice si atunci cand nu o gasesc,clacheaza parca si mai mult.
Cum ar trebui oare sa reactionez in fata unui om care azi imi spune ca nu are incredere in persoana mea,in fortele mele proprii si maine se razgandeste si imi spune ca totusi nu e chiar asa.Ar trebui oare ca omul ala sa gandeasca de doua ori inainte de a imi spune ceva,chiar nu poti sa te joci ala bala portocala cu niste cuvinte care ranesc pe altul.
Din pacate cred ca imi pasa prea mult de ce cred altii sau ce spun altii despre mine si desi incerc sa impac pe toata lumea,nu de multe ori imi si reuseste lucrul asta.

Intr-un final,oamenii sunt egoisti,sunt niste animale care "mananca" pe altii mai mici si slabi la caracter decat ei.Poate vreti sa imi spuneti ca mai exista si oameni deosebiti? Se prea poate... Nu contest ideea,dar zau asa,ca eu nu fac parte din categoria aia.Sunt plina de defecte,s-ar putea spune impefecta. Cer prea multe de la mine si de la altii,si asta cred ca ma ucide incet zilnic.Sunt vesnic nemultumita si ar trebui sa ma multumesc totusi cu mai putin sau macar cu ceea ce am.Pai bine,cand incerc sa gandesc asa ,altul se trezeste si mi toarna o cana de apa rece peste fata spunandu-mi ca nu mi doresc nimic de la viata.Ce stiu altii despre viata mea? Nimic.Nu stiu cat de frustrata ma simt uneori si cate vise am doar pentru mine! Daca nu le impartasesc e pentru ca vreau cumva,candva aceste vise sa se indeplineasca.Si daca le-as spune ce? M-ar putea asculta cineva? In cel mai bun caz mi-ar rade in fata si mi-ar spune ca e imposibil.

Am vise mari dar sunt un om mic.Asta e tortura pe care eu o port.Cu cat ma gandesc mai mult,viata imi pare cu atat mai impermeabila.Ma duc sa visez si sper sa ma trezesc intr-o lume mai buna.

Un comentariu:

  1. Lectia cu pretentiile prea multe de la ceilalti am scris-o cu propriul "sange" si propriile lacrimi, dar inca nu reusesc sa nu fiu afectata de ce face unul sau altul ce candva a avut sau poate inca are legaturi cu mine...

    Continua sa visezi, crezi in visele tale si 90% iti garantez ca se vor realiza :) Trebuie doar sa vrei. Doar inimii nu ii poti dicta, in rest, lumea ti-e la picioare.

    RăspundețiȘtergere

Mâzgâleli:

Supercounters


StatCounter