Ma gandeam zilele astea ca sunt o persoana mult prea fragila pentru anumite tipuri de oameni si ca ar trebui sa invat sa nu imi mai exprim bunele intentii, sfaturi sau pareri, pentru ca oricum acestea par atacuri la persoana,orice intentie imi e "rasplatita".Ar mai fi cazul sa imi pastrez calmul, sa imi domolesc temperamentul impulsiv, sa imi conserv neuronii pe care inca ii mai am,pana nu imi moare incet unul cate unul. Mi-as dori sa ajung intr-o zi sa iau oamenii asa cum sunt, sa nu ma mai chinui sa ii inteleg sa ii cunosc, ci doar sa ii vad,sa ii simt ceea ce sunt... si daca nu mi convinge sa fug!Ar trebui sa invat sa astept dezamagirile, sa nu mai am atatea asteptari…sa incerc sa invat sa nu mai pun suflet in orice, sa nu mai dau atat atentie unor lucruri care nu-s ale mele.Si stii ce ar mai trebui? Sa imi pretuiesc mai mult lacrimile,sa nu le mai vars pentru oricine care arunca cu vorbe doar ca sa vada aceste lacrimi.
Ar trebui sa nu mai fiu atat de idealista,sa nu mai imi expun visele in fata altora.
As putea face toate astea pentru mine?Din pacate sau din fericire, nu am un “safe mode” pe care sa il pot activa la nevoie… Stiu sa fiu doar eu: un om mult prea deschis, impulsiv, sincer pentru foarte multi din cei ce imi sunt in preajma. Dar asa cum am invatat diverse de la viata,asa sper ca voi invata si lectia egoismului si a nepasarii… Asa poate nu voi mai fi dezamagita si nu voi mai varsa lacrimi.
Deci gata,ajunge.Azi mi-am plans suficient de mila si maine mai e o zi.Oricum dorintele de mai sus,imi par imposibile,cred ca te nasti cu astfel de "calitati".
