Ziua Internaţională a Pământului


Apărută în 1970, Ziua Pământului simbolizează lupta împotriva poluării şi problemelor climaterice. Spre deosebire de mai noua şi deja mai populara Oră a Pământului, Ziua Pământului (Earth Day în engleză) se sărbătoreşte în fiecare an pe 22 aprilie şi nu presupune o acţiune simbolică precum stinsul luminii.
Cu toate acestea, Ziua Pământului a avut un rol foarte important în mediatizarea problemelor climaterice ale Pământului. Ea a dat naştere unei organizaţii (Earth Day Organization) cu filiale în peste 170 de ţări şi rezultate notabile în conştientizarea omenirii asupra problemelor de mediu, efectelor poluării, etc.
Momentul iniţial al acestei sărbători este 22 aprilie 1970, când aproximativ 20 de milioane de americani au participat la manifestaţii anti-poluare pe întreg teritoriul Statelor Unite, manifestaţii reunite sub numele de ‘Ziua pământului’. Efectul acestei demonstraţii de amploare a fost covârşitor, aducând în atenţia opiniei publice poluarea ca una dintre cele mai mari probleme ale omenirii.

Supercounters